In curând fumatul ar putea fi interzis, la locul de muncă. Aşa prevede un proiect de ordonanţă elaborat de Ministerul Sănătăţii care intră de marţi în dezbatere publică. Cei care vor încălca legea riscă amenzi de până la 50.000 de lei. Fumatul în restaurante şi discoteci va fi permis doar într-o incintă care nu trebuie să fie mai mare de jumătate din suprafaţa totală a spaţiului închis destinat clienţilor, se arată în proiectul elaborat de Ministerul Sănătăţii şi citat de jurnaliştii de la Gândul. Spaţiile destinate fumatului vor fi delimitate. Acestea trebuie dotate cu sisteme de ventilaţie funcţionale care să asigure eliminarea fumului. În acest proiect se stipulează şi interzicerea totală a fumatului la locul de muncă, inclusiv în camerele individuale.
În plus, se prevede interzicerea comercializării produselor din tutun în magazinele situate în incinta şi pe o rază mai mică de 200 de metri de unităţile de învăţământ şi spitale. Excepţia fac unităţile de învăţământ superior.
Nerespectarea noilor prevederi se va sancţiona cu amenzi de până la 50.000 lei, dar şi cu suspendarea activităţii până la remedierea situaţiei.
Tot marţi va intra în dezbatere publică şi un proiect de ordonanţă pentru modificarea şi completarea Legii privind publicitatea şi sponsorizarea pentru produsele de tutun.
Actul normativ, elaborat de Ministerul Sănătăţii, prevede interzicerea totală a publicităţii pentru produse de tutun, inclusiv la punctele de vânzare începând cu 1 iulie anul acesta.
Antena 3
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro