Acciza pentru tigarete s-a majorat, pretul pe pachet creste de la 1 iulie cu 39 de bani

Acciza totală pentru ţigarete a fost majorată la 50 de euro/1.000 de ţigarete, faţă de 41,5 euro în prezent, măsura urmând să conducă la o creştere medie de 39 de bani (3.900 lei vechi) a preţului de vânzare cu amănuntul pentru un pachet de ţigări.
           

Guvernul a decis, marţi, prin hotărâre, că acciza specifică va fi de 27,31 euro/1.000 de ţigarete, la care se adăugă o acciză ad valorem de 25% aplicată preţului de vânzare cu amănuntul. Noua acciză va fi aplicată de la 1 iulie 2008.
           
Astfel, preţul de vânzare cu amănuntul al unui pachet de ţigări va creşte cu 39 de bani, se arată într-un comunicat al Guvernului.
           

Pentru produsele din grupa tutunului prelucrat, accizele intră în vigoare la data de 1 iulie a fiecărui an, în conformitate cu angajamentele asumate de România în procesul de negociere cu UE.

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro