Accesarea fondurilor structurale, principala provocare pentru IMM-uri

25 mai 2007

Accesarea fondurilor structurale este principala provocare pentru intreprinderile mici si mijlocii din noile state ale Uniunii Europene, a precizat, vineri, Ion Dedu, presedintele Patronatului de Comert, Turism, Industrie si Servicii, intr-o conferinta privind dezvoltarea antreprenoriatului in Romania. "Stimularea antreprenoriatului din inovare, asa cum prevede Agenda de la Lisabona, are nevoie de o sustinere financiara de pana la trei la suta din Produsul Intern Brut al fiecarei tari membre a Uniunii Europene. in prezent, in Romania, pentru sectorul cercetare-dezvoltare se aloca sub 0,5 la suta din PIB. Aceasta in conditiile in care, la finele lui 2006, Japonia a alocat 2,8 la suta din PIB si SUA 2,82 la suta din PIB-ul sau. in acelasi an, Uniunea Europeana cu cele 25 de state membre aloca 1,82 la suta din PIB", a precizat Ion Dedu.

In acest context Uniunea Nationala a Patronatului Roman va dezvolta incepand cu 2007 un centru de cercetare-dezvoltare tehnologica si sisteme integratoare.

Conform studiilor patronatelor din Romania accesarea fondurilor europene de catre IMM-uri intampina cateva obstacole, majoritatea derivand din lipsa personalului de specialitate. Reglementarile europene ar trebui sa vina in sprijinul IMM-urilor si sa se concentreze pe nevoile reale ale acestora punand la dispozitie suficiente resurse financiare pentru a sprijini toate tipurile de IMM-uri.

 

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro