AAA Auto vrea sa vanda 3.00 de masini second, cu ajutorul portarului Danut Coman!

27 martie 2008

Grupul AAA AUTO, dealer-ul cu cele mai mari vânzări de autoturisme rulate din Europa Centrală, a semnat un contract de imagine cu portarul echipei naţionale de fotbal a României şi totodată portarul echipei Rapid, Daniel Coman. Semnarea a avut loc la World Trade Center - Hotel Sofitel, Sala Seoul, la ora 11.00, şi a fost urmată de o conferinţă de presă, in care oficialii companiei au prezentat planurile companiei în România.

Dealerul de maşini second-hand AAA Auto intenţionează să vândă în România, în acest an, peste 3.000 de autovehicule, în creştere cu circa 4% faţă livrările de 2.900 de maşini pe piaţa internă înregistrate în 2007, potrivit directorului general AAA Auto România, Robert Haman.
           
Subsidiara din România a grupului ceh AAA Auto îşi propune, de asemenea, pentru acest an o creştere cu aproximativ 10% a valorii vânzărilor faţă de anul precedent.
           
"Ne concentrăm pe sporirea profitabilităţii, nu vrem să creştem prea mult în acest an, vrem, în special, să oferim servicii de calitate clienţilor", a spus Haman, într-o conferinţă de presă.
           
Firma, care deţine în prezent două showroom-uri la Bucureşti şi Braşov, aşteaptă rezultatele unui studiu de cercetare pentru a decide unde va deschide următoarele centre auto.
            "Vom deschide noi filiale în România în 2009. Vizăm atât marile oraşe cât şi Capitala", a mai spus Haman.

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro