Junior Achievement (JA) România și KRUK România continuă parteneriatul pentru educarea comportamentelor financiare responsabile ale tinerilor prin intermediul proiectului „Credite Inteligente”, ediția a șasea. Astfel, peste 900 de elevi de liceu beneficiază de activități learning by doing prin intermediul cărora își dezvoltă abilități de gestionare eficientă a bugetului personal și o atitudine pozitivă față de planificarea finanțelor proprii.
Elevii înscriși în proiect anul acesta, alături de profesorii lor coordonatori, au acces gratuit la modulul digital „Credite Inteligente”, care îi ajută să descopere principiile de gestionare eficientă a bugetului personal și să înțeleagă importanța diferențierii nevoilor de dorințe la solicitarea unui credit, cum funcționează un credit și care sunt responsabilitățile asociate.
Misiunea KRUK România este să contribuie la creșterea nivelului de alfabetizare financiară din România, de la 8% la peste 20%, până în 2030. Credem că fiecare tânăr din sistemul de învățământ românesc are dreptul să acceseze cunoștințe de bază și activități practice pentru a reuși să ia decizii financiare responsabile, cu impact în viitorul său și al comunității. Independența și încrederea în potențialul financiar al fiecăruia se construiește din primii ani de școală. Mulțumim, Junior Achievement și tuturor profesorilor din școlile și liceele românești, pentru oportunitatea de a sprijini Modulul „Credite Inteligente”, care, de șase ani, deschide porțile cunoașterii pentru tinerii educați financiar ai României. - Cosmina Marinescu, CEO & Mentor KRUK România
Ca în fiecare an, mentorii KRUK s-au alăturat inițiativei participând atât la activități în clasă cât și de tip webinar, pentru a-i familiariza pe elevi cu termenii și conceptele din domeniul financiar, dar și pentru a le împărtăși din experiența lor profesională și a-i ajuta să înțeleagă mai bine modul în care deciziile financiare influențează fiecare etapă a vieții.
Prin proiectul „Credite inteligente”, în cadrul celor cinci ediții care s-au desfășurat în parteneriat cu KRUK România, peste 9.000 de elevi, alături de profesorii lor, au beneficiat de educație financiară prin metode interactive și learning by doing.
***
Despre Junior Achievement (JA) România
Junior Achievement (JA) România, organizație nonprofit, a fost fondată în anul 1993 și este parte a JA Worldwide® USA și JA Europe. Junior Achievement este cea mai mare organizație internațională de educație antreprenorială, economică, financiară, de orientare profesională și dezvoltare personală, programele sale fiind urmate în 40 de țări din Europa și peste 100 din lume. În România, programele JA de tip „learning by doing“ și „project based” sunt urmate anual de peste 254.000 de elevi și studenți din 1.898 de instituții de învățământ și se desfășoară local în parteneriat cu Ministerul Educației, instituțiile de învățământ și comunitatea de afaceri. În 2022, organizația a urcat pentru a patra oară în Top 10 ONG-uri din lume și a fost nominalizată la Premiul Nobel pentru Pace. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.jaromania.org
Despre KRUK România
KRUK România, lider al industriei de responsabilitate financiară și management al datoriilor, este prezentă pe piață din anul 2007 și deservește, în prezent, peste două milioane de clienți. Compania facilitează accesul la administrarea independentă a creanțelor, prin intermediul platformei www.e-kruk.ro și investește în dezvoltarea sustenabilă a României, prin programe de educație financiară, digitalizare și de protecție a mediului. KRUK România este parte a Grupului KRUK S.A, cu operațiuni în Polonia, România, Cehia, Slovacia, Germania, Italia și Spania, evaluat de Moody’s ca fiind cel mai profitabil grup de profil din Europa.
Comunicat preluat de pe LivePr.ro » 900 de liceeni participă în acest an la proiectul „Credite Inteligente”, derulat de Junior Achievement (JA) România cu sprijinul KRUK România
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro