200 de elevi din Buftea vor avea acces gratuit la o experiență de învățare interactivă pe teme de implicare în comunitate, protecția mediului și gestionarea responsabilă a resurselor

23 noiembrie 2020

Derulat în perioada octombrie 2020 – martie 2021, proiectul este susținut prin Fondul pentru un viitor mai bun în comunități, lansat împreună cu Federaţia Fundaţiile Comunitare din România – FFCR, finanțat de Lidl România și implementat la Buftea prin Fundația Comunitară București.

Un număr estimat de 200 de elevi de gimnaziu și liceu din Buftea își vor putea dezvolta un comportament responsabil față de mediul înconjurător și consumul de resurse, precum și spiritul de inițiativă și comportamentul civic în comunitate, prin intermediul proiectului Resursele Viitorului.

Activitățile educaționale, de tip learning by doing, se vor desfășura în instituțiile de învățământ din Buftea, sub coordonarea profesorilor, pe baza kit-ului primit și cu sprijin din partea echipei Junior Achievement, pentru implementare, evaluare și feedback.

Proiectul are ca scop promovarea educației pentru economie circulară și pentru utilizarea responsabilă a resurselor, acasă, la școală și în comunitate. Materialele educaționale vor fi disponibile gratuit pentru clasele înscrise în proiect și includ resurse digitale interactive, cu ajutorul cărora se pot realiza și experimente pentru a monitoriza calitatea aerului și a analiza impactul activității umane asupra mediului.

Folosind tehnologia și o platformă online de învățare, elevii vor avea ocazia să își testeze și dezvolte atât capacitatea de a lua decizii responsabile de consum, cât și competențele digitale. O parte dintre aceștia vor putea să participe la Digital Innovation Camp, în cadrul căruia să gândească și să propună, într-un efort de echipă, soluții concrete și inovatoare pentru o problemă reală de consum și reintroducere în circuitul economic, în comunitatea Buftea.

***

Despre Lidl

Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top de pe piața de retail alimentar din Europa. Lidl este prezent în 32 de țări din întreaga lume și în prezent operează aproximativ 10.800 de magazine și peste 160 de centre logistice în 29 de țări la nivel mondial. Lidl este o companie care acționează sustenabil în toate domeniile de activitate. Aceasta este metoda companiei de a-și îndeplini promisiunea cu privire la calitate și, în același timp, de a asigura un viitor mai bun pentru societate și mediu. Compania se implică activ în soluționarea nevoilor din comunitățile din care face parte, concentrându-se pe 5 piloni de activitate: sortimentul de produse, mediul, societatea, angajații și partenerii de afaceri.

Despre Junior Achievement (JA) România

Junior Achievement România, organizație nonprofit, a fost fondată în anul 1993 și este parte a JA Worldwide® USA și JA Europe. Junior Achievement este cea mai mare organizație internațională de educație antreprenorială, economică, financiară și STEM, de orientare profesională, sănătate și dezvoltare a abilităților pentru viață, programele sale fiind urmate în 40 de țări din Europa și peste 100 din lume. În România, programele JA de tip „learning by doing" și „project based” sunt urmate anual de peste 230.000 de elevi și studenți din peste 1.700 de instituții de învățământ și se desfășoară local în parteneriat cu Ministerul Educației, instituțiile de învățământ și comunitatea de afaceri. În 2019, Junior Achievement a celebrat 100 de ani de existență.

Comunicat preluat de pe LivePr.ro  » 200 de elevi din Buftea vor avea acces gratuit la o experiență de învățare interactivă pe teme de implicare în comunitate, protecția mediului și gestionarea responsabilă a resurselor

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro