1/3 din adultii britanici tin cura de slabire!

10 ianuarie 2008

O treime din persoanele adulte ţin permament cură de slăbire, potrivit rezultatelor unui sondaj realizat în Marea Britanie la cererea unui mare lanţ de magazine alimentare, informează BBC. 33% dintre adulţii din Marea Britanie ţin permanent cură de slăbire, potrivit acestui sondaj la care au participat 2.000 de persoane, cu vârste peste 55 de ani, realizat pentru lanţul de magazine Tesco. Din acest grup, 15% încearcă să reducă numărul de calorii consumate zilnic. Procentul este de două ori mai mare decât cel înregistrat în rândul celorlalte tranşe de vârstă.

Experţii au avertizat că 60% dintre adulţi vor deveni obezi până în 2050, dacă nu se iau măsuri pentru a se preveni acest lucru, adică un plan pe termen lung de promovare a unui stil de viaţă sănătos, cu scopuri care pot fi atinse în mod realist. Alan Johnson, ministrul britanic al Sănătăţii, avertizează că obezitatea va constitui o problemă la fel de gravă ca şi încălzirea globală.

Guvernul britanic a calculat că s-ar putea salva 70.000 de vieţi dacă britanicii ar urma nişte reguli simple de alimentaţie sănătoasă.

Totuşi, studiile indică faptul că dietele cu efect "yo-yo" (ciclul scădere-recâştigare în greutate) sunt ineficiente şi comportă riscul de îngrăşare pe termen lung. În plus, potrivit psihologului Donna Dawson, aceste diete provoacă o scădere a încrederii în sine.

Sondajul a mai scos la iveală faptul că 15% dintre adulţi petrec între 30 şi 60 de minute pe zi neliniştindu-se din cauza greutăţii corporale.

www.mediafax.ro

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro