Analiştii imobiliari ai companiei de consultanţă Colliers International susţin că în zona de nord a Capitalei se vor adăuga stocului de locuinţe deja existent alte opt proiecte rezidenţiale cu aproximativ 10.000 de unităţi locative în total, lucrările de construcţie urmând a fi demarate anul acesta.
Potrivit analizelor Colliers Residential Division, nordul Bucureştiului este zona cu cel mai accentuat ritm de dezvoltare până în prezent, crestere care va continua şi în acest an. În acelaşi timp, consultanţii imobiliari sunt de părere că zona Odăi are un mare potenţial de creştere şi se bucură de un interes din ce în ce mai mare din partea dezvoltatorilor.
"În zona de nord, numeroase proiecte imobiliare sunt deja în dezvoltare sau au fost anunţate pentru următorii ani, iar autorităţile susţin că se vor ocupa de îmbunătăţirea infrastructurii. În ultima perioada interesul pentru terenul din zona Odăi a crescut foarte mult, iar din 2004 până în prezent preţul unui metru pătrat de teren a crescut de până la 20 de ori", susţin analiştii companiei imobiliare.
Potrivit acestora, în anul 2004 preţul mediu al unui metru pătrat de teren în zona Odăi era de 20 euro, în 2005 a crescut la 50 euro/mp, pentru ca în 2006 să ajungă la 120 euro/mp. Anul trecut, terenurile din zonă s-au vândut cu un preţ de 375 euro/mp, iar pentru anul acesta analiştii Colliers susţin că preţul poate ajunge la 475 euro/mp.
"Este o zonă care abia acum începe să se dezvolte şi prin urmare potenţialul este mare. Cei care investesc acum au şansa pe care au avut-o cei care au investit în Pipera acum cinci ani sau în Cotroceni acum 10-15", a declarat Cristina Cojocariu, consultant în cadrul Colliers Residential.
Întreaga zonă dispune de o suprafaţă de aproape 100 hectare şi aproape toate parcelele de teren au fost deja vândute, fie în scopul unor viitoare dezvoltări imobiliare fie în scop pur speculativ datorită acestor creşteri spectaculoase de preţ.
"Pentru anul 2008, se anunţă încă opt proiecte cu 10.000 de unităţi în total. În ceea ce priveşte Zona Odăi, aceasta va fi o locaţie rezidenţială, potrivit prevederilor Planului Urbanistic Zonal (PUZ). Aici sunt în pregătire cel puţin cinci proiecte de cladiri, având fiecare între 80 şi 350 apartamente, totalizând peste 1.200 de apartamente", susţin analiştii companiei imobiliare.
În zona de nord există în prezent 295.000 mp de spaţii de birouri şi alţi 461.300 mp sunt anunţaţi în clădiri viitoare. În ceea ce priveşte segmentul rezidenţial, doar în zona de nord există 25 de proiecte lansate, totalizând aproape 16.600 de unităţi, potrivit Colliers.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro