Rowenta Premium Care Brush & Straight, pentru un aspect natural și grijă deosebită pentru păr

23 februarie 2018

Legendele urbane alternează în păreri pro și contra utilizării aparatelor de hairstyling? Fii o zeiță a frumuseții și demontează toate miturile cu Rowenta Premium Care Brush & Straight, placa ce îți lasă părul hidratat și cu extra volum.

Ritualurile de înfrumusețare ce redau suplețea părului tău nu vin din grecescul perithalpsi (îngrijire), ci se regăsesc în componentele plăcii Rowenta Premium Care Brush & Straight -  învelișul de cașmir, cheratină şi ulei de argan, generatorul de ioni și peria din peri naturali sunt combinația ideală ce protejează fibra capilară, îi oferă flexibilitate și strălucire.

Fie că optezi pentru coafuri vintage, frizzy sau ultra-elegante, cu placa Brush & Straight părul tău își va păstra naturalețea și va arăta fabulos de fiecare dată.

Ecranul LCD permite reglarea temperaturii între 130 și 200 de grade Celsius, în funcție de structura firului de păr și look-ul dorit. Dar o zeiță știe că podoaba capilară este simbolul seducției și setează temperatura la 170 de grade, pentru ca părul său să fie mereu sănătos și rezistent.

Alte atuuri? Plăcile mobile asigură o presiune uniformă și puternică asupra șuviței de păr, ce completează cu succes acțiunea de îndreptare, menținând aspectul natural, mătăsos și cu volum. Mai mult, placa este gata de utilizare în doar 15 secunde, iar funcția auto off îți dă siguranță în utilizare – aparatul se închide automat după o perioadă de 60 de minute în care nu a fost folosit.

Interpretarea finală... Cu Rowenta Premium Care Brush & Straight stabilești barometrul feminității și obții titlul de cea mai frumoasă zeiță a tuturor timpurilor!

 

***

Despre Rowenta    

                                

Rowenta a luat naștere în 1909, în Germania. Brandul satisface nevoile consumatorilor aflați în căutarea produselor de înaltă performanță, ușor de folosit și cu design funcțional pentru uzul cotidian. Rowenta dispune de o gamă largă de produse, de la dispozitive pentru hairstyling și epilatoare, la aspiratoare și produse pentru îngrijirea țesăturilor, create din respect pentru consumator și pentru mediul înconjurator. Pentru mai multe informații accesează www.rowenta.ro, www.facebook.com/RowentaRomania

 

Comunicat preluat de pe LivePr.ro  » Rowenta Premium Care Brush & Straight, pentru un aspect natural și grijă deosebită pentru păr

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro