Noile restrictii de creditare au fost aprobate si vor fi publicate pana la finalul saptamanii!

21 august 2008

Noile restricţii de creditare propuse de BNR, intens dezbătute în ultimele săptămâni, au fost aprobate ieir de către Banca Naţională şi vor fi publicate la sfârşitul acestei săptămâni. Cei care vor să ia un credit în condiţiile actuale mai au la dispoziţie doar 60 de zile. Mult mai puţini români vor primi credite de la bănci, iar acestea vor fi mai mici şi mai scumpe.

Banca Naţională obligă bancherii să schimbe modul de calcul al ratelor la credite. Gradul maxim de îndatorare nu va putea fi depăşit pe durata împrumutului.

Dacă acum vă puteţi îndatora până la 70% din venituri, peste două luni, băncile vor lua în considerare doar 40 sau 50%, astfel încât să poată majora dobânda sau comisioanele, dacă au nevoie. Asta înseamnă că vor dispărea şi dobânzile promoţionale mici şi fixe, pe trei luni sau un an.

Băncile nu vor putea schimba rata maximă pe toată durata creditului, aşa că automat gradul de îndatorare va scădea. De exemplu, dacă la acordarea împrumutului plătim o rată lunară de 400 de lei, deşi veniturile ne dau voie să ne îndatorăm până la 500 de lei, banca trebuie să aibă grijă că majorarea dobânzii şi a comisioanelor să nu depăşească 100 de lei.

BNR nu a renunţat nici la celebra fisă fiscală, care nu trebuie să lipsească din dosarul de credit.

După intrarea în vigoare a regulamentului BNR, băncile va trebui să-şi modifice propriile norme şi să detalieze modul de calcul a gradului de îndatorare în funcţie de riscul valutar şi de dobândă.

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro