Momentul adevarului

19 mai 2010

”Aș spune, fără să încerc nominalizări, că după 20 de ani de la revoluție, 20 de ani de democrație să spunem, am însoțit evoluția democratică de dezvoltare a unui stat clientelar, în care toate partidele, întreaga clasă politică au acceptat dezvoltarea unui stat clientelar. Repet, statul român, în paralel cu dezvoltarea sistemului democratic, atât cât e el, s-a dezvoltat și ca un stat clientelar, și aici e de discutat cât de democratic este un astfel de stat clientelar ”, scrie Mircea Cosea.

Am citat, cred eu, unul dintre cele mai importante paragrafe din conferința televizată a domnului președinte Traian Băsescu, ținută la 13 mai anul curent.

Cred că este deosebit de important pentru că domnul președinte are curajul   să recunoscă nu numai că trăim într-un stat clientelar dar și că democtrația cu care ne mândrim este discutabilă.

Iată un adevărat moment al adevărului pe care domnul președinte îl prezintă în plină criză întregii națiuni.

Este adevărat că face acest lucru prea târziu dar aș fi preferat să nu fie nevoie să o spună niciodată, adică să fi reușit până la această dată a celui de al doilea mandat al său să reducă substanțial dacă nu să elimine în întregime caracterul clientelar al statului român.

Statul clientelar este o creație a corupției politice, adică a abuzului pe care îl săvârșesc oamenii politici cărora le este încredințată puterea, în vederea satisfacerii unor necesități personale sau pentru a-și întări poziția și mări averea. Corupția politică implică o varietate de infracțiuni și acte ilicite comise de oamenii politici înainte, în timpul și după ce părăsesc funcția pe care o ocupă. Acest tip de corupție este un obstacol în calea realizării unei vieți publice transparente, ceea ce generează pierderea încrederii în politică și politicieni, în sistemul de valori și în instituțiile democrației.

Forma cea mai expresivă a corupției politice o reprezintă așa numita  ”capturare a statului”.

Integral

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro