Google se intereseaza sa cumpere cel mai mare concurent – Yahoo

10 aprilie 2016

Yahoo, odata una dintre cele mai efervescente si interesante afaceri online se zbate deja de multa vreme pentru supravietuire. O suita de CEO s-au perindat pe la conducerea companiei, dar nu au reusit sa revitalizeze modelul de business care facea furori, la un moment dat. În aceasta situatie, pentru a salva ce mai poate fi salvat din afacere si pentru ca investitorii sa reuseasca sa-si minimizeze pierderile, solutia naturala este vanzarea companiei, sau cel putin a business-ului cheie. Mai multe companii si-au manifestat interesul, ceea ce i-a determinat pe cei de la Google sa considere Yahoo ca o investitie interesanta. Se anunta un „razboi” al ofertelor care s-ar putea finaliza cu vanzare profitabila pentru investitorii Yahoo.

Conform Bloomberg, Yahoo este de vanzare, iar Verizon, cel mai mare operator de servicii wireless din Statele Unite, si-a anuntat deja intentia ferma de a face o oferta. Google nu a putut trata cu indiferenta vanzarea celui mai important competitor, asa ca si-a aratat interesul pentru o eventuala achizitie. Lucrurile vor fi mai clare in cursul saptamanii viitoare dupa ce Verizon si Google isi vor prezenta ofertele.

Vanzarea este o problema presanta pentru cei de la Yahoo, avand in vedere „caderea libera” in care se afla compania, in ciuda eforturilor depuse de CEO-ul Merissa Mayer de a adapta business-ul Yahoo la contextul anual al pietei. În aceste conditii, valoarea de piata a Yahoo este in continua scadere, iar analisti din piata vorbesc deja de o scadere de 15% a cifrei de afaceri a companiei in 2016.

Google si Verizon nu sunt singurii interesati in cumpararea Yahoo. O serie de de alti potentiali ofertanti exploreaza oportunitatile unei achizitii. Printre acestia se numara AT&T Inc, Comcast si Time Inc. Desi Microsoft nu a avut vreo reactie relevanta in legatura cu vanzarea Yahoo, dupa esecul preluarii companiei in 2008, se poate sa devina un jucator surpriza in licitatie.

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro