Fara probleme la matematica – aplicatia PhotoMath rezolva instant ecuatiile

29 octombrie 2014

Dezvoltatorii aplicatiei o numesc primul calculator prin aparat foto din lume. Procesul este la fel de simplu ca 2+2: utilizatorii scaneaza ecuatia prin camera foto integrata, iar raspunsul se afiseaza imediat pe ecran.
Bineinteles, au aparut si critici ale aplicatiei, spunand ca este doar un nou mod prin care tinerii vor lasa calculatorul sa gandeasca in locul lor, fara a mai fi nevoie sa invete ei conceptele de baza (la fel cum se intampla in cazul preluarii eseurilor de pe internet). Cu toate acestea, daca este utilizata corect, PhotoMath nu doar rezolva problemele imediat, ci afiseaza si etapele pe care ar fi trebuit sa le parcurga elevul pentru rezolvarea acestora.

Aplicatia include patru butoane: History (Istoric) – arata scanarile recente; Light (Blitz) – porneste LED-ul telefonului, pentru inregistrarea unor imagini de calitate; Steps (Etape) – reda etapele necesare pentru solutionarea ecuatiei si Help (Ajutor) – cu un tutorial pentru cei ce folosesc pentru prima data aplicatia.

PhotoMath poate fi utilizata pentru exercitii cu expresii aritmetice, fractii si zecimale, exponenti si radacini sau ecuatii liniare simple. Deocamdata, nu poate procesa textele scrise de mana (imaginea scanata trebuie sa fie dintr-un manual sau de pe o fisa de lucru), dar dezvoltatorii au afirmat ca se lucreaza pentru optimizarea functiilor acesteia.

Sursa: CNET

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro