Criza economica din Grecia, ne va afecta vacanta?

23 iunie 2015

Toti aceia dintre noi care avem programata vacanta anul acesta in Grecia, ne intrebam daca vom fi afectati in vreun fel de criza economica care se afla in plina desfasurare in tara lui Poseidon si a lui Apollo.
In urma cu doar cateva ore, cancelarul german Angela Merkel, a anuntat ca ultima oferta facuta Greciei prevede "un anumit progres" din partea acesteia. Grecia trebuie sa ramburseze Fondului Monetar International un imprumut in valoare de 1,6 miliarde de euro pana la sfarsitul acestei luni. In cazul in care acest lucru nu se va intampla, ea risca sa piarda moneda Euro si sa fie exclusa din Uniunea Europeana.

Pentru a atinge progresul invocat de Angela Merkel in Grecia, trebuie indeplinite anumite prevederi:

- Taxe noi in ceea ce priveste afacerile
- Cresteri selective de TVA
- Economii la pensiile legate de reducerea pensionarii anticipate si cresterea contributiilor la pensii.
- Reduceri suplimentare ale pensiilor sau salariilor din sectorul public

Angela Merkel a mai precizat: "Este nevoie de multa munca iar timpul este scurt".
Aproximativ 300.000 de turisti din Romania ajung in fiecare an in Grecia. Din ultimele estimari, acestia nu vor fi afectati prea mult de problemele economice actuale din Grecia dar totusi ca masura de precautie, ar trebui sa detina la ei bani cash, in cazul in care bancomatele nu vor functiona sau bancile vor fi inchise.

Sursa: The Independent

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro