Armata americana, principalul client al Jack Daniel's

11 decembrie 2014

Potrivit datelor recente, armata americana este cel mai mare consumator al marcii Single Barrel comercializate de Jack Daniel's. Informatia a fost confirmata si de maestrul distilator Jeff Arnett, care a precizat ca militarii din SUA achizitioneaza cele mai multe sticle Single Barrel din intreaga lume.

Pretul pentru un butoi din acest whisky, echivalentul a aproximativ 250 de sticle, variaza intre 9.000 si 12.000 de dolari, deoarece nu exista doua butoaie care sa aiba acelasi volum.

Intr-un e-mail trimis publicatiei Business Insider, Arnett a precizat ca, din momentul producerii acestui tip de whisky, armata SUA, reprezentata de baze militare, unitati individuale sau alte entitati militare cum ar fi Clubul Ofiterilor, a fost cel mai mare cumparator de Single Barrel.

Bautura a fost vanduta pentru prima data in anul 1997 si a avut un succes atat de mare incat compania a implementat un program special pentru comercializarea acesteia, „By The Barrel”, permitandu-i cumparatorului sa achizitioneze whisky la butoi.

Raporturile distileriei cu trupele americane s-au consolidat si prin implementarea programului „Operation Ride Home” (Operatiunea Intoarcerea Acasa), prin care Jack Daniel's sustine demersurile soldatilor americani pentru revenirea acasa in perioada sarbatorilor. Din anul 2011, aproximativ 1.200 de militari au beneficiat de calatorii gratuite spre casa, pentru celebrarea momentelor speciale alaturi de cei dragi.

„Barbatii si femeile din cadrul fortelor noastre armate sunt printre cei mai buni prieteni ai companiei Jack Daniel's de-a lungul anilor, iar Operation Ride Home este o continuare a sprijinului pe care incercam sa-l asiguram permanent armatei nationale”, a adaugat maestrul distilator Arnett.

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro